Sfârșitul șoaptelor – Ruta Sepetys – recenzie (editura Epica)

DESCRIERE

București, 1989

În Europa, toate regimurile comuniste se prăbușesc rând pe rând. Românii nu se bucură de libertate, ci se află în continuare sub brațul de fier al dictaturii lui Nicolae Ceaușescu.

Într-o țară închisă, izolată și condusă prin impunerea sentimentului de frică, Cristian Florescu, un adolescent de șaptesprezece ani, care visează să devină scriitor, este șantajat și racolat de Securitate. Nu-i rămân decât două posibilități: să-i trădeze pe toți din jurul lui, tot ce iubește, sau, folosindu-se de de noul lui statut, să facă tot ce poate pentru a submina sistemul totalitar, din interior. Cristian riscă totul ca să demaște regimul autoritar și pe cel mai diabolic dictator din Europa de Est, să ofere o voce poporului român și să arate lumii ce se petrece în țara lui. Când apare scânteia Revoluției, se alătură plin de entuziasm și luptă pentru schimbare și, în sfârșit, pentru Libertate. Ruta Sepetys, o povestitoare de neegalat, ale cărei cărți sunt publicate în peste șaizeci de țări, se întoarce în forță cu un thriller care se apleacă asupra istoriei poporului român, istoria unei națiuni apăsate suferință și de frica de a te exprima liber, punând în valoare puterea de reziliență − sau tenacitatea − spiritului nostru.

RECENZIESD 

Sfârșitul șoaptelor reprezintă un vizor spre comunism, o întoarcere într-o lume unde gândirea liberă este interzisă și orice persoană din jur ar putea fi colaborator al securității, trădător.

Cristian este un adolescent român care a crescut temându-se să vorbească cu voce tare chiar și în propria casă, știind că până și cei mai apropiați prieteni ai săi l-ar putea denunța la poliție pentru încălcarea regulilor. Totuși, găsește scurte momente de curaj și libertate când îndrăznește să-și noteze gândurile reale într-un caiet ascuns; guvernul i-ar putea controla viața, dar nu-i poate controla mintea, nu îi poate limita creativitatea. Sfârșitul șoaptelor celebrează rezistența spiritului uman de a căuta adevărul împotriva șanselor.

În adolescență, Cristian a crescut știind nimic altceva decât sărăcia și frica. El și semenii săi  știu adevărul despre cum este să trăiești sub dictatura lui Nicolae Ceaușescu. Așteaptă la coadă pentru mâncare însă nu are nicio garanție că o va primi. Știe că apa și curentul electric le primește cu porția. Știe că femeile sunt supuse unor examinări fizice, astfel încât statul să poată vedea cine este fertilă pentru a da naștere multor copii ce vor fi închinați „binelui națiunii”. Știe că nu are de ales în propria viață. Dar, totuși, Cristian speră că lumea exterioară, occidentul, americanii, știu despre situația dificilă a României și îndrăznește să viseze că lumea ar putea lua măsuri. Își petrece fiecare zi întrebându-se dacă cuiva îi pasă cu adevărat de ceea ce se întâmplă, dacă îi pasă cuiva de chinul și moartea ce întunecau România.

Chestia asta să vii la mort cu flori cu număr par mă intriga. N-ar fi fost mai potrivit să vii la priveghi cu buchete de flori cu număr impar, ca să simbolizeze faptul ca un om lipsea?

În cele din urmă, însă, Cristian își dă seama că nu trebuie să aștepte ca altcineva să-l salveze. Când România, în sfârșit, ripostează, Cristian găsește în el însuși resurse despre care nu știa că sunt acolo, iar el se alătură revoluționarilor. Concentrându-se pe călătoria lui Cristian, de la un adolescent care face ceea ce trebuie să facă pentru a supraviețui, la un tânăr dispus să riște totul pentru libertate, povestea Rutei Sepetys oferă speranță. Schimbarea este ceva care vine din interior. Schimbarea este ceva ce poate începe chiar și o persoană „obișnuită”.

Cei din film nu erau actori.

Erau oameni adevarați, într-o casă adevărată din America, iar mâncarea era adevărată.

Totul era adevărat.

Iar noi cu ce eram hrăniți?

Cu minciuni.

 

Sfârșitul șoaptelor este o mărturie emoționantă a puterii cuvintelor – de a distruge, de a paraliza și de a asupri – dar și de a hrăni și a motiva. Prin cuvinte, Cristian, la început, pur și simplu supraviețuiește – supraviețuiește amintindu-și că este o persoană, un individ, un visător și un gânditor. Dar tot prin cuvinte, Cristian strigă în cele din urmă adevărul lumii, modelează o nouă istorie pentru țara sa, împărtășindu-și amintirile și cerând și altora să facă același lucru.

Descrierea punctului culminant revoluția este făcută cumva de pe margine, urmărind de aproape drumul lui Cristian și nu manifestațiile în sine. Probabil autoarea nu a avut suficiente date din mijlocul revolutiei sau poate nu a vrut să transforme romanul într-unul foarte întunecat.  Oricum eu nu mi-am dorit asta, nu am dorit să vad prea multă istorie, am fost curioasă cum poate un autor străin să aducă emoție si claritate despre acest eveniment important al Romaniei.  Ruta Sepetys a făcut o treabă excelentă cu acest roman. Deși nu este româncă a scris mult mai bine despre acest subiect decat au facut-o alți autori români care au creionat povești în aceeași perioadă a comunismului.

Mă simți?

Încing o cărămidă

Ca sa-mi încălzesc somnul.

Alunec în vise,

Căutându-mă pe mine însumi,

Căutând o conștiință, o țară.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.